În data de 30.04.2019, la invitația Consiliului Director al Fundației ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință!”, domnul colonel (rtr) Gheorghe MATEESCU, vicepreședinte, a reprezentat Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria” la ceremonia depunerii coroanelor de flori și la acțiunile specifice dedicate sărbătoririi a 189 de ani de existență, jertfă, glorie și evoluții ale Infanteriei române moderne: 1830-30 aprilie-2019.
Activitățile s-au desfășurat la Monumentul Eroilor Infanteristi, din Parcul Kiseleff și în locații din garnizoana București.
La eveniment au participat reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Terestre, ai Structurilor Militare Asociative, generali, ofițeri, subofițeri și SGP în activitate, în rezervă și în retragere, din arma Infanterie și din alte arme ale Forțelor Terestre.: Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, Asociația Națională a Parașutiștilor din România și Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragare din Arma Geniu.
LA MULȚI ANI INFANTERIȘTILOR ȘI INFANTERIEI ROMÂNE-189 ANI!
La 30 aprilie 1830, după semnarea Tratatului de a Adrianopol, a fost emis actul oficial de naștere a infanteriei, prin care s-a hotărât “formăluirea, în Valahia, a 6 escadroane pedestrime și 6 escadroane călărime.”, din care au fost create 3 regimente (București, Ploiești și Craiova). În Moldova, dintr-un batalion de infanterie și un escadron de cavalerie, s-a înființat primul regiment mixt, la Iași.
Progresul real și consistent al Infanteriei s-a realizat după Unirea Prinicipatelor române de la 1859 când domnitorul Alexandru Ioan CUZA a dat organismului militar denumirea de “Armata Română”, regimentele de infanterie fiind încadrate, dotate și instruite modern, cu sprijinul Franței și al Angliei.
Infanteria a dat un greu tribut de sânge pentru apărarea țării, s-a acoperit de glorie și a contribuit decisiv la dezvoltarea conceptului de Armata Terestră.
În prezent, se continuă procesul de modernizare a structurilor de infanterie, pe toate palierele: resurse umane, organizare, concepție de instrucție și exerciții (interarme, integrate, întrunite, multinaționale), programe de înzestrare (vehicule de luptă și sisteme de armament moderne).