Marţi, 15 ianuarie, Filiala Bucureşti a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor ,,Regina Maria”, împreună cu membrii Cercului Cultului Eroilor ,,Viilor” l-au omagiat pe Mihai Eminescu, cu prilejul împlinirii a 169 de ani de la naştere.
Manifestarea a avut loc la statuia marelui poet, din faţa Ateneului Român.
Acţiunea a debutat cu alocuţiunea preşedintelui asociaţiei, col. (r.) Gurău Petru, care a prezentat cele mai importante aspecte din viaţa ,,poetului nepereche”, punând accentul pe patriotismul acestuia şi pe faptul că în foarte multe creaţii poetice şi dramaturgice a scos în evidenţă eroismul poporului român, a strămoşilor noştri şi a voievozilor în bătăliile purtate pentru apărarea gliei strămoşeşti.
Elevii coordonaţi de preşedinta Cercului Cultului Eroilor ,,Viilor”, doamna Nechifor Lucreţia, au recitat fragmente din opera Luceafărului poeziei româneşti (Rugăciunea unui dac, Doină, Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!, Scrisoarea a III-a , Glossă, La steaua, De-or trece anii), iar la final participanţii au depus o coroană de flori la statuia poetului şi l-au salutat aşa cum obişnuia el în timpul vieţii:
,,- Trăiască naţia!
-Sus cu dânsa!”
După încheierea manifestării de la statuia ,,geniului poeziei româneşti” cei prezenţi au intrat în impozanta sală a Ateneului unde au asistat la cea de-a noua sesiune solemnă pe care Academia Română a dedicat-o Zilei Culturii Naţionale, sesiune desfăşurată în prezenţa preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis şi a Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române