MESAJUL PREȘEDINTELUI ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”,CU OCAZIA SĂRBĂTORIRII ZILEI ARMATEI ROMÂNIEI– 25 OCTOMBRIE 2022.
În fiecare an, din 1959 încoace, la 25 octombrie, națiunea română sărbătorim militarii și Armata României, omagiem jertfa, recunoaștem patriotismul și gloria lor dovedite permanent, de-a lungul istoriei și în prezent.
Sărbătoarea națională ”Ziua Armatei României” a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959 și semnifică legătura profundă dintre Armată și poporul român pentru apărarea și promovarea intereselor fundamentale ale României.
Armata României a contribuit substanțial și determinant la făurirea României Mari, a României moderne, și-a clădit un trecut glorios, atât pe timpul războaielor și conflictelor de pe teritoriul național, și-a consolidat un prezent respectat, apreciat și recunoscut în NATO, în regiune și în lume, prin participarea la exerciții internaționale și la misiuni în teatrele de operații din Afganistan, Irak, Africa și Balcani și își construiește un viitor cu capabilități operaționale sporite, este pilonul de bază al țării cu cea mai mare încredere în rândul populației, garantul libertății românilor, al suveranității, independenței și integrității teritoriale a României!
România are azi o Armată puternică, cu personal foarte bine pregătit, flexibilă și modernă, integrată în NATO, conectată și în permanentă adaptare la realitățile, provocările și amenințările de la granițele țării, este cea mai importantă armată din flancul sud-estic al NATO, cu o contribuţie decisivă la promovarea securităţii şi stabilităţii regionale, mai ales in condițiile invaziei Ucrainei de către Rusia. Ne exprimăm încrederea totală în Armata României și sperăm că în scurt timp se vor realiza programele de modernizare și înzestrare la cel mai înalt nivel în scopul atingerii capabilităților operaționale necesare apărării românilor, țării și a intereselor acestora.
Patriotismul, profesionalismul, capacitatea de a coopera cu militarii străini, precum și calitatea umană a militarilor români dovedite în aceste vremuri nesigure, de război la granițele României, prin ajutorarea refugiaților ucrainieni ne fac cinste nouă românilor și României, în egală măsură, și ne dau liniște și sigurantă în viața cotidiană.
În condițiile amenințărilor de securitate și militare de la granița țării, cu concentrări masive de trupe NATO în România, mai mult decât în ultimii 12 ani, îndemnăm militarii în activitate, în rezervă și în retragere la solidaritate și unitate și cerem recunoașterea meritelor, sacrificiilor și drepturilor de către societatea românească, pentru ca aceștia să-și poată îndeplini misiunea de APĂRARE A ȚĂRII, CHIAR CU PREȚUL VIEȚII! și sperăm ca decidenții, politici și militari deopotrivă, să respecte calitatea și importanța muncii și a vieții militarilor, să apere și să le asigure, după prorogări repetate, pe termen lung, injuste și discriminatorii, chiar și în raport cu militarii NATO, drepturile legale, fără discriminare, în cuantum complet și la termen.
În acest an, la sărbătorirea a 78 de ani de la eliberarea teritoriului românesc de sub ocupația nazistă, la invitația Ministerului Apărării Naționale și a structurilor din subordine, membrii și simpatizanții Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” participă la acțiunile specifice aniversare organizate în garnizoana București și pe teritoriul național, la monumentele și operele comemorative dedicate eroilor români.
Cu prilejul Zilei Armatei României – 25 octombrie 2022, în numele meu personal, al membrilor și simpatizanților Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, mulțumesc pentru datoria împlinită și sacrificiile asumate, adresez felicitări pentru dăruire, rigoare, disciplină și realizări, exprim recunoștința și omagiul față de eroii căzuți pe câmpurile de luptă, urmașilor acestora, veteranilor de război și din Teatrele de Operații, reiterez admirația și prețuirea pentru demnitatea, solidaritatea, curajul și dragostea de patrie dovedite de întregul personal militar în activitate, în rezervă și în retragere și urez tuturor sănătate, respectul cuvenit, bucurii, viață lungă, speranță, succes în viitor și depășirea în siguranță a crizei energetice actuale.
ONOARE și PATRIE!
LA MULȚI ANI ȘI GLORIE ARMATEI ROMÂNIEI!
LA MULȚI ANI ȘI UNITATE MILITARILOR ROMÂNI ÎN ACTIVITATE, ÎN REZERVĂ, ÎN RETRAGERE ȘI PERSONALULUI CIVIL DIN CADRUL ARMATEI ROMÂNIEI!
NEAMUL ESTE ETERN PRIN CULTUL EROILOR!
PREȘEDINTELE A.N.C.E.”REGINA MARIA”
General-maior (r) prof. univ. dr. Visarion NEAGOE