ÎNĂLŢAREA DOMNULUI/ZIUA EROILOR: 25 MAI 2023

Anul acesta Ziua Înălțării Domnului nostru Isus Hristos- care este și Ziua Eroilor-, din data de 25 mai 2023, a fost marcată prin ceremonii religioase în biserici și mănăstiri de pretutindeni, precum și prin ceremonii militare la monumente comemorative, din țară și din străinătate.

Ziua Eroilor-altădată prilej de omagiere în unire și înălțare spirituală comună- a însumat, aproape formal, o suită de activități ”oficiale”, într-o atmosferă încărcată de tensiune sub povara grevei și a demonstrațiilor, cu revendicări ale celor care, de obicei, alături de militari, erau în centrul manifestărilor dedicate eroilor- adică ale dascălilor.

Totuși, în capitală, în organizarea Ministerului Apărării Naționale, s-au depus coroane de flori la monumentele comemorative dedicate Eroilor:  Monumentul Eroilor Militari Căzuți în Misiune în Teatrele de Operații și pe Teritoriul României (Parcul Tineretului), Cimitirul Eroilor Revoluției, Mormântul Ostașului Necunoscut (Parcul Carol I), Cimitirul Militar Ghencea.

Biroul Executiv Central al Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” a avut reprezentanți la festivitățile desfășurate la Monumentul Eroilor Patriei din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I” și la Piața Tricolorului (Palatul Cercului Militar Național).

Premergător și dedicat dublei sărbători, Asociația Națională Cultul Eroilror ”Regina Maria” și filiala sa din București au organizat și desfășurat:

  • în perioada martie-mai 2023, cu succes deplin, Programul ”Centenarul Eroului Necunoscut”, împreună cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române;
  • în data de 23 mai 2023, Gala Decernării Premiilor Anuale ale Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, unde au fost premiate cu sume de bani, diplome și medalii cinci creații literare valoroase și reprezentative realizate în anul 2022.

În țară și în unele localități din Republica Moldova comunitățile locale au cinstit momentul cu multă căldură și vibrație sufletească.

Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria” și filialele sale au fost prezente și au contribuit la menținerea legăturii spirituale strânse cu cei-care de-a dreapta Domnului fiind-veghează asupra noastră.

Slăvirea faptelor de glorie și jertfire supreme și Cinstirea Eroilor Neamului nu sunt simple obligații, sunt momente de trăire în comuniune cu spiritul lor, pentru că, dacă le cerem să ne apere și să ne întărească în credința pentru Țară, tot ei ne judecă faptele și comportamentul.

„Hristos s-a înălţat!”

Slavă și cinstire veșnică Eroilor Români căzuți pe câmpul de onoare pentru Neam și Țară!

 Colonel (r) dr. Alexandru OȘCA, purtător de cuvânt.

BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”

This entry was posted in Evenimente. Bookmark the permalink.

Comments are closed.