CONFERINŢA NAŢIONALĂ A ASOCIAŢIEI NAŢIONALE CULTUL EROILOR “REGINA MARIA”: 22 IUNIE 2022

Cei ce vorbesc viitorimii despre jertfele şi izbânzile românilor!

ÎNSEMNĂRI DE LA CONFERINŢA NAŢIONALĂ A ASOCIAŢIEI NAŢIONALE CULTUL EROILOR “REGINA MARIA”

Miercuri, 22 iunie 2022, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti a avut loc conferinţa naţională a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, eveniment care se desfăşoară o dată la patru ani şi la care participă membrii Biroului Executiv Central şi delegaţiile filialelor judeţene.

Momentul solemn al conferinţei: intonarea Imnului de Stat al României

Prezidiul conferinţei, de la stg.: Radu-Şerban Dan, Lucreţia Nechifor, Visarion Neagoe, Ioan Bota, Grigore Buciu

Salutul de „Bun venit!” adresat de generalul-maior (rtr.) prof. univ. dr. Visarion Neagoe participanţilor la conferinţă

Între invitaţii de onoare au fost prezenţi: generalul de brigadă Valeriu Roşu, locţiitorul şefului Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul şi Calitatea Vieţii Personalului;

comandorul Iosif Bencze, director adjunct în Statul Major al Apărării;

preotul Consilier Patriarhal Onorific Florin Şerbănescu;

general locotenent (rtr) Neculai Băhnăreanu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere “Alexandru Ioan Cuza”;

general (rtr) dr. Ioan Hurdubaie, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Ministerul Afacerilor Interne;

general de brigadă (rtr.) Ion Dănilă, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război;

colonel (rtr.) Iulian Boeru, vicepreședinte al Fundaţiei ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă”; colonel (r) Ioan  Mocan, preşedintele Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Arma Geniu; colonel (rtr.) Emil Sgăbură, preşedintele Uniunii Veteranilor de Război şi Urmaşilor Veteranilor.

De asemenea, au participat reprezentanţii instituţiilor cu care asociaţia are o stransă colaborare (Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul, Direcţia Calitatea Vieţii Personalului, Direcţia Generală Financiar-Contabilă).

Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria” a împlinit 30 de ani de existenţă, eveniment sărbătorit anul trecut, dar, din motive de pandemie, fără amploarea şi în fastul pe care le-ar fi meritat o asemenea aniversare.

În raportul colegial prezentat în faţa conferinţei, generalul maior (rtr.) prof. univ. dr. Visarion Neagoe, președintele asociației, a remarcat faptul că, în toată această perioadă, în pofida dificultăţilor organizatorice şi mai ales financiare, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” a reuşit să devină o organizaţie puternică şi bine structurată, cu statut de utilitate public şi filiale în toate judeţele ţării – mai puţin în judeţul Teleorman – a căror activitate este apreciată de instituţiile sub patronajul cărora fiinţează, respectiv Ministerul Apărării Naţionale şi Patriarhia Română, precum şi de organele administraţiei locale, care dovedesc, se pare, mai multă receptivitate atunci când este vorba de cinstirea Eroilor, de protejarea operelor comemorative de război. Fără să dea nume şi date concrete, preşedintele asociaţiei a amintit de slaba implicare şi lipsa de comunicare ale conducerilor unor filiale judeţene, de tergiversarea de neînţeles a demersurilor pentru dobândirea personalităţii juridice, pentru atragerea de noi membri cotizanţi ş.a.

Momentul cel mai aşteptat de pe ordinea de zi a conferinţei–alegerea noilor organe conducătoare – s-a derulat în normalitatea şi în firescul lui. Şi asta pentru că am fost şi am rămas o echipă unită, în care fiecare îşi cunoaşte valoarea şi toţi laolaltă am învăţat, unul de la altul, să ne respectăm şi să dăm “Cezarului ce-i al Cezarului!”

În urma votului unanim, noua conducere se prezintă astfel: preşedinte: general-maior (r) prof. univ. dr. Visarion Neagoe; prim-vicepreşedinte: general de brigadă (rtr.) Radu-Şerban Dan; vicepreşedinţi: colonel (rtr.) Gheorghe Mateescu, colonel (rtr.) dr. Ilie Schipor, preot Florin Vlădoiu, general de brigadă (rtr.) Grigore Buciu, colonel (r) Nicolae Ivan; secretar: plt. adj. pr. (rtr.) Nicolae Sanda; membri: colonel (rtr.) Dumitru Roman, redactor-şef al revistei “România eroică”, colonel (rtr.) dr. Alexandru Oşca, purtător de cuvânt, colonel (rtr.) Petru Gurău, ec. Florentina Ganea, colonel (r) Dumitru Stanca, m.m.pr. (r) Cătălin Păduraru, colonel (rtr.) Nicolae Dragu, prof. dr. Cornel Mărculescu, colonel (rtr.) Remus Macovei, prof. Lucreţia Nechifor, preot colonel George Aurelian Pretorian, căpitan (rtr.) Ioan Ioniţă, colonel (rtr.) Petrea Cujbă, prof. dr. Ştefan Lucian Mureşanu.

Aşadar, generalul-maior (rtr.) prof. univ. dr. Visarion Neagoe a fost ales pentru un nou mandat de patru ani. Al treilea! Îmi aduc aminte că, în 2013, când a venit în fruntea asociaţiei, generalul Neagoe spunea că forţa organizaţiei noastre trebuie să se sprijine pe numărul, valoarea şi loialitatea membrilor săi, atribute care ţin de conştiinţa şi de voinţa fiecăruia de a se implica şi a da personalitate filialelor din care fac parte.

Un adevăr trist spune că omului nu i-a fost scris să fie veşnic. Clipa de reculegere de la conferinţă, pentru cei plecaţi dintre noi, este, în fond, şi un “remember”: vine un moment în care trebuie să predai… ştafeta.

Un asemenea moment, poate cel mai emoţionat din desfăşurarea  conferinţei, l-am trăit cu toţii alături de câţiva “bărbaţi de la Cultul Eroilor” care au decis să încredinţeze misiunea de cinstire a eroilor unor camarazi mai tineri.

Au fost înconjuraţi cu dragoste, respect şi copleşiţi cu aplauze: generalul de brigadă (rtr) Achim Alstani (Buzău);

colonelul (rtr) Constantin Chiper (Prahova);

colonelul (rtr)  Dumitru Stratanov (Braşov);

colonelul (rtr) ing. Ioan Timofte (Iaşi);

colonelul (rtr) Ilie Mohora (Harghita);

colonelul (rtr) Ioachim Grigorescu (Covasna);

colonelul (rtr) Vasile Stan (Tulcea); colonelul (rtr) Constantin Ioniţă (Neamţ).

În semn de preţuire  pentru tot ce au făcut, conferinţa naţională le-a acordat, în unanimitate, titlul de “Preşedinte de Onoare” al filialelor înfruntea cărora s-au aflat ani de-a rândul. Este singura distincţie cu care îi poate răsplăti, în acest moment, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria”!

Închei aceste rânduri cu o nedumerire: ca gazetar care slujeşte de 15 ani, bătuţi pe muchie, revista “România  eroică”, m-am întrebat şi acum, ca şi în alte dăţi – de ce a lipsit conducerea Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor de la conferinţa Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria”? Întrebarea asta a mai fost pusă şi în alte ocazii, dar răspunsul nu a fost dat încă… Oare nu avem aceleaşi idealuri de slujit? Oare îndemnul Regelui Ferdinand, de acum mai bine de o sută de ani, adresat prin Înaltul Decret Lege nr. 4106, din 1919, Societăţii “Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”– citez: să vorbească viitorimii despre jertfele şi izbânzile noastre, despre frumuseţea virtuţilor ostăşeşti şi despre nezdruncinata tărie a sufletului românesc! – nu ne priveşte pe noi toţi?…

Dumitru Roman

BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”

This entry was posted in Evenimente. Bookmark the permalink.

Comments are closed.