CENTENARUL EROULUI NECUNOSCUT (1923-2023)-II, 24 Martie

PROIECTUL CULTURAL „CENTENARUL EROULUI NECUNOSCUT” (1923-2023)

Programul dedicat ”CENTENARULUI EROULUI NECUNOSCUT” este organizat de către Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” și Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și se desfășoară în perioada martie-mai 2023.

Evenimentul se adresează tinerei generații, în special elevilor din Cercurile ”Cultul Eroilor” din școlile bucureștene. Aceștia au posibilitatea să cunoască mai bine istoria și jertfele înaintașilor, să descopere bogatul patrimoniu național, pe care fiecare român are datoria să-l protejeze.

Întâlnirea din 24 martie 2023 a avut loc la Colegiul Economic „Viilor”.

Elevii au vizionat filmele documentare: „30 de ani de la reînființarea Asociației Naționale Cultul Eroilor-Regina Maria” și Mănăstirea ”Mihai Vodă”.  S-a avut în vedere, încă de la început, să fie aduse în atenția elevilor, determinarea și puterea creatoare, credința călăuzitoare, curajul și spiritul de sacrificiu al poporului român.

Cu mare entuziasm, dl gl. bg. Buciu Grigore, vicepreședinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”,  a prezentat multitudinea de evenimente organizate în cadrul asociației, subliniind faptele de glorie, dragostea față de pământul natal, legătura dintre spirit și nobila misiune pe care au îndeplinit-o eroii neamului românesc. Îndemnul pentru elevi a fost cel de prețuire a valorilor moștenite și al aducerii aminte, printr-un omagiu, tuturor celor care au luptat și s-au  jertfit pentru libertatea și independența țării.

Nu întâmplător a fost aleasă spre prezentare Mănăstirea ”Mihai Vodă”. Pe lângă valoarea sa istorică, fiind ctitorie a lui Mihai Viteazul din anul 1594, având o valoare deosebită din punct de vedere arhitectural, fiind realizată de meșterii celei de-a doua jumătăți a veacului XVI, asemenea bisericilor din piatră ale Mănăstirilor ”Dealu” de la Târgoviște și ”Curtea de Argeș”, Mănăstirea a adăpostit în perioada 16, 17 mai 1923 sicriul cu osemintele ”Ostașului Necunoscut”. După ce a ajuns în București, la Gara de Nord, sicriul a fost așteptat de către oficiali ai statului și personalități politice și militare, apoi a fost  depus pe un catafalc drapat cu steagul și însemnele României, iar după oficierea serviciului religios și onorurile militare, a fost așezat pe un afet de tun, tras de opt cai și transportat, astfel, în cadrul unui lung cortegiu până la Biserica „Mihai Vodă”. Aici, sicriul a rămas pe toată durata zilei de 16 mai, pentru ca publicul bucureștean să poată veni în pelerinaj.

            „Cortegiul se va îndrepta spre biserica ”Mihai Vodă”, urmând itinerariul: Calea Griviței, Calea Victoriei, Bulevardul Elisabeta, Bulevardul Schitu Măgureanu, Bulevardul Principele Mircea, Strada Arhivelor, Biserica Mihai Vodă.  La biserica ”Mihai Vodă” sicriul va fi coborât de pe afet de către aceiași ofițeri, care l-au coborât în Gara de Nord și depus cu același ceremonial pe catafalcul din pridvorul bisericii. Sicriul va fi expus pentru pelerinajul publicului, până în ziua de 17 maiu, având în tot momentul o gardă de onoare, compusă din patru ofițeri, cavaleri ai ordinului „Mihai Viteazul” .

(Programul Ceremoniei Înmormântării ”Ostașului Necunoscut, 14-17 mai 1923, (Ministerul de război, București”)                  

Programul a continuat cu prezentarea activității cercului „Cultul Eroilor”din Colegiul Economic „Viilor” din ultimii ani, o sinteză a aprecierii trecutului, a faptelor de glorie și menționarea oamenilor de seamă și a monumentelor închinate eroilor, o realitate pentru proiectarea viitorului. Stăpâni pe inimă, au descoperit în cărți, documente, obiecte,  zbuciumul și creația poporului nostru.

Românul, în istoria lui spirituală, a fost capabil să rodească toate suferințele, sacrificiile, munca, luptele și așteptările. D-na Loredana Popa, profesor de religie la Colegiul Economic „Viilor” a ilustrat imaginea preoților, care au stat alături de ostași pe câmpurile de luptă, adevărați apostoli care binecuvântau sufletele și ofereau izvorul de lumină pentru izbândă.

Leacul a fost întotdeauna cântecul, vibrația inimii, setea, chiar și pe câmpul de luptă.

Despre această poveste, a cântat Lorena Oltean, artist de muzică tradițională românească. Cântecul ei, a legănat ca o apă și a eliberat sufletul de neliniști. Elevii au ascultat ”Cântec de război din Vaslui”, „Cântec de prizonierat din Ardeal” – scrisoare de pe front a unui român ardelean prizonier în Rusia în Primul Război Mondial și „Cântec de cătănie.”

Jertfele, credința și dragostea poporului român ne sunt izvor de întărire, din care ne putem adăpa oricând. Dacă există un miracol al istoriei noastre, el trebuie căutat în tenacitatea acestui lanț de generații. Bătaia inimii înaintașilor s-a intensificat și a bătut în inima noastră. Cultura română a fost, dintotdeauna, coloana vertebrală a națiunii noastre.

Invitați la eveniment au fost: Evelyne Maria Croitoru-scriitor, Ecaterina Mihai-artist plastic, prof.univ. Niculai Maxim-flautist la Filarmonica ”George Enescu” București, col.(r.) Marius Crucianu-dirijor, plt. adj. (rtr) Anton Gurău, Scoipan Carmen-bibliotecar, Lavinia Stoica-profesor documentarist, Roza Zah (Romică Zaharia)-artist fotograf, membri ai Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala Municipiului București, Diana Gheorghiu-profesor de istorie la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, Diana Oprea-profesor de limba și literatura română la Colegiul Tehnic Mecanic „Grivița” și Alexandra Filimon-profesor de limba și literatura română la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Dumitru Moțoc”.

La activitate au participat elevii cercurilor „Cultul Eroilor” din școlile: Colegiul Economic „Viilor”, Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, Colegiul Tehnic Mecanic „Grivița”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Dumitru Moțoc”, Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” și  Centrul de Cateheză „Sfânta Parascheva” al Parohiei „Apărătorii Patriei I”.

Moderatorii activității au fost d-l col.(rtr.) Petru Gurău, președintele filialei Municipiului București a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” și Lucreția Nechifor, vicepreședinte al aceleași filiale. Fotografiile au fost realizate de către Roza Zah (Romică Zaharia)-artist fotograf.

Lucreția Nechifor, vicepreședinte al filialei Municipiului București a Asociației Naționale Cultul Eroilor  „Regina Maria”.

BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”

This entry was posted in Evenimente. Bookmark the permalink.

Comments are closed.