Câteva aspecte politico-militare[1]
A trecut mai mult de un secol de la reușita unui proces crucial din istoria poporului român – formarea României Mari în anul de grație 1918.
Acest proces a angajat efortul și speranțele tuturor românilor, indiferent de statut, poziție și de provincia în care trăiau. O împlinire istorică de o asemenea amplitudine a demonstrat lumii inteligența, capacitatea creativă a personalităților române ale timpului, forța morală a ostașilor angajați în bătălii istovitoare pentru apărarea și unitatea țării, abilitatea recunoscută a responsabililor români – de la Rege până la Guvern și Înaltul Comandament – de a articula și menține relații și conexiuni agreabile, formale și informale, cu entități statale amice, cu personalități de prestigiu și de mare autoritate din spațiul politic, militar, cultural sau științific european și mondial.
Primul fapt care a declanșat seria de evenimente, la sfârșitul cărora România Mare era împlinită, a început prin revenirea Basarabiei la Patria Mamă (27 martie 1918, s.v.), după mai bine de un secol de la smulgerea ei din trupul Moldovei și anexarea la Imperiul țarist (1812).
Revenirea Basarabiei la Patria Mamă a fost cel mai important eveniment din seria de evenimente faste pentru România anului 1918. Evenimentul este cu atât mai surprinzător cu cât nimeni nu intuia acest deznodământ la intrarea României în război, dat fiind faptul că Basarabia – smulsă din trupul țării printr-un artificiu diplomatic – aparținea (în august 1916) Imperiului țarist, un stâlp al Antantei alături de care Regatul român s-a angajat în război pentru a se întregi cu românii și spațiul lor de locuire din Ardeal, Bucovina și Banat.
Spiritul revoluției declanșate în Imperiul țarist în februarie 1917 – care a avut ca efect înlăturarea monarhiei țariste – a cuprins și Basarabia; populația din provincie s-a văzut pusă în situația de a prelua răspunderea guvernării pe măsură ce imperiul se destrăma, iar puterea de la Petrograd nu-și mai putea exercita autoritatea[i]. Cu o rapiditate surprinzătoare s-au constituit în provincie numeroase organizații și asociații politice, culturale, obștești, profesionale care manifestau, de la etapă la etapă, un activism extraordinar, dar necoordonat, pe fondul anarhiei care se instala peste tot în fostul imperiu.
Fragila democraţie basarabeană se forma greu, în plină anarhie; peste sate, târguri și oraşe se revărsau bande de dezertori ruşi de pe frontul românesc care devastau tot ce le ieşea în cale.
Singura speranță a populației din provincie se îndrepta către ostașii basarabeni aflați pe front sau în garnizoane din imensa Rusie. Ei, însă, incluși în Armata rusă și obligați să respecte ierarhia, deocamdată nu o puteau ajuta. Asemenea militarilor de alte naționalități, ostașii moldoveni au început să se organizeze și să-și fixeze obiective – inclusiv politice și de separare -, inspirați de comitetele revoluționare din întreaga armată rusă. La 6 iunie 1917 soldații basarabeni din Chișinău organizează un miting și fac o primire entuziastă voluntarilor ardeleni (1200 de prizoneri din armata austro-ungară!) care se deplasau de la Kiev (lagărul de la Darnița) către Iași.
Presa din Chișinău descrie cu lux de detalii atmosfera acestei întâlniri, în care s-a cântat Deșteaptă-te române și Pe-al nostru steag e scris unire.
Ostașii basarabeni din diferite zone (în special din Chișinău, Odessa și de pe frontal românesc) au continuat să se organizeze și, în 20 octombrie, au convocat un Congres la Chișinău.
Hotărârea era cu atât mai importantă cu cât Guvernul Provizoriu de la Petrograd (condus de socialistul Kerenski) a recunoscut, de facto, autonomiile – constituite cu sau fără aprobare – pe teritoriul fostului Imperiu. Peste o lună Ucraina și-a declarat autonomia totală față de Petrograd, ca răspuns la lovitura de stat bolșevică, astfel că Basarabia a rămas izolată, separată teritorial față de Puterea Centrală.
La 20 octombrie 1917 au sosit la Chișinău 500 de militari delegați pentru Congres, care-i reprezentau pe cei peste 250.000 de militari basarabeni din armata rusă. Lucrările Congresului au decurs într-o atmosferă entuziastă și practică: s-a hotărât proclamarea autonomiei Basarabiei; convocarea unui Sfat al Țării, format din 120 de deputați (84 moldoveni, 36 minoritari); un birou (condus de comisarul militar Vasile Tanțu) se ocupa de alegeri de candidați pentru Sfatul Țării; s-a trimis o scrisoare către Congresul soldaților ucrainieni (care aveau intenția să ia decizii și pentru Basarabia!), convocat în aceeași perioadă la Kiev, pentru a-i preveni să nu împiedice autoritatea Sfatului Țării de la Chișinău în curs de formare.
Toate publicațiile basarabene au salutat evenimentul ca fiind unul de excepție.
Perspectiva gândită de reprezentanții ostașilor basarabeni, care viza autonomia fostei gubernii, n-a fost pe placul responsabililor de la Petrograd care, în ciuda declarațiilor oficiale, acționau agresiv pentru a păstra integritatea teritoriului fostului imperiu rus. Bandele de soldați ruși bolșevizați de pe frontal românesc s-au îndreptat imediat către Chișinău pentru a zădărnici desprinderea Basarabiei din fostul imperiu și a interzice constituirea SfatuluiȚării și a noilor autorități.
Timp de două săptămâni (10-23 decembrie 1917) s-a desfășurat la Odessa un Congres (al II-lea) al Rumcerod, unde au fost prezenți și 10 delegați bolșevici numiți direct de Lenin. Aici s-a decis să se reorganizeze urgent unitățile ruse din Chișinău și să fie puse sub comandă bolșevică.
Ca urmare, fără aprobarea Sfatului Țării, la Chișinău s-a creat un Stat Major Revoluționar (coordonat de FRONTODEL) condus de un soldat rus, cu misiunea de a lichida Sfatul Țării și structurile de putere înființate de acesta. El avea la dispoziție elemente ale Brigăzii 34 Infanterie ruse, care staționau în oraș.
La preluarea puterii în fostul Imperiu Țarist de către bolșevici, influența acestora asupra unora dintre liderii basarabeni era încă foarte puternică. Curentul pro-românesc încă nu era majoritar. În prima Declarație a Sfatului Țării, din 2 decembrie 1917 se arăta: ,,… având în vedere așezarea rânduielilor obștești și întărirea drepturilor câștigate prin revoluție, Basarabia, sprijinită pe trecutul său istoric, se declară de azi înainte Republică Democratică Moldovenească, care va intra în alcătuirea Republicii Federative Democratice Rusești, ca părtași cu aceleași drepturi. (….) Numai astfel vom scăpa noi țara noastră și vom feri-o de pieire pe maica noastră a tuturor – Marea Republică Democratică Rusă,,. .
În plin război, deși formal eram în aceeași Alianță, relațiile dintre guvernul român de la Iași și Puterea bolșevică au devenit foarte tensionate încă din noiembrie 1917. Regimentele și diviziile rusești bolșevizate, conduse de soviete revoluționare, își fixau singure obiectivele și subminau unitatea de comandă și de acțiune necesare pe front. Comandamentul român era în situația de a răspunde și combate comportamentul violent și anarhic, atât în zona frontului cât și la Iași sau în stânga Prutului, unde depozitele care alimentau frontul erau devalizate de către militarii anarhizați. Aceste acțiuni s-au accentuat după 25 octombrie 1917, dar Puterea bolșevică îi făcea responsabili pe români.
Într-o Notă din 29 decembrie 1917, semnată de Troțki către diplomatul român Diamandi, se spune că ,, … pe teritoriul Revoluției ruse nu vom mai tolera niciun fel de represalii nu numai împotriva rușilor, ci și împotriva revoluționarilor și a socialiștilor români,,. Avertismentul venea în urma incidentului de la Leova, 14 dec 1917, când bandele de militari ruși bolșevizați au atacat depozile armatei de la Leova și l-au ucis pe căpitanul Popilian. Ca reacție, trupele române au intervenit, au ocupat localitatea basarabeană și i-au prins, judecat și executat pe vinovați. Troțki reproșează și incidentul de la Socola (noaptea de 21/22 dec 1917) în urma căruia Armata română a dezarmat forțele bolșevice revoltate și a arestat comitetul acestora, inclusiv pe șeful lor, Simeon Grigorevici Roșal, care dorea să lichideze puterea română de la Iași și autoritățile militare ruse care refuzau să se supună bolșevicilor.
Încercând să blocheze Sfatul Țării care evolua spre autonomie reală, trimișii bolșevici au creat la Chișinău organisme de putere paralele. Pe 3 ianuarie 1918, militarii bolșevici ruși trec la acțiune: ședințele Sfatului Țării se suspendă, soldații moldoveni care asigurau paza sediului instituției au fost arestați împreună cu doi deputați, ceilalți au fost alungați și trimiși acasă. Au fost arestați și ofițerii străini acreditați pe lângă noile autorități.
Chemat în ajutor, un detașament de 500 de voluntari ardeleni, venit de la Kiev, a fost dezarmat și arestat în gara Chișinău, pe 6 ianuarie 1918. Propaganda bolșevică lansa zvonuri incredibile despre Sfatul Țării, despre care afirma că este cumpărat de guvernul burghez român care atentează la revoluția basarabenilor.
Acesta este momentul în care o facțiune din Sfatul Țării a trimis delegați la Iași, în secret, pentru a cere ajutor (5 ianuarie 1918). După mai multe analize, Guvernul Brătianu a decis să răspundă cererilor disperate ale patrioților basarabeni și a trimis o divizie la Chișinău, Divizia 11 Infanterie condusă de generalul Ernest Broșteanu. 
Generalul Ernest Broșteanu, România – Comandantul Diviziei 11 Infanterie din România, în Basarabia
Peste 8 zile (pe 13 ianuarie, la orele 17.00), soldații diviziei intrau în oraș, fără să întâmpine rezistență. Dimpotrivă, presa relatează momentele de entuziasm trăite de populația capitalei Basarabiei. Soldații brigăzii ruse au părăsit zona fără luptă. Șeful de stat major al armatei bolșevice de la Chișinău își informa superiorii de la Odessa: ,,13 ianuarie 1918. Situația este gravă. Românii așezați în formă de semicerc se găsesc la 20-25 verste de liniile Bender-Kișinău și Ungheni-Kișinău. Românii de la Strășeni au un dos de apărare slab. Sub influența propagandei Sfatului Țării, Comitetul moldovenesc a cerut evacuarea Frontodelului care luptă împotriva Românilor. Țăranii care s-au despărțit au hotărât să nu permit intrarea românilor pe teritoriul lor. Sfatul Țării nu cedează, ne gândim să-l lichidăm astăzi, împreună cu Directoratul. Caminski a părăsit astăzi comanda și nepredând-o nimănui, a plecat. Noi ne vom opune până la extrem, și vom lua măsuri decisive. Depozitele cu averi le evacuăm. În Bender lăsăm o comandă de mineri. La plecare vom strica drumul de fier. Pentru apărarea Benderului, unde sunt concentrate forțe armate, vine din Odessa un batalion de căi ferate pe care se poate conta. Situația în armată este satisfăcătoare. Semnat: Naștarum Caabac,,
Evenimentul a avut urmări imediate, guvernul bolșevic – invocând și alte motive – a rupt relațiile cu România, a arestat mai mulți oficiali români (inclusiv pe generalul Coandă).
Revin asupra unor detalii privind cererea de ajutor militar către Guvernul român care se afla la Iași. Pe ce forțe se bazau autoritățile Republicii Democratice (mai apoi Independente) Moldovenești? Pantelimon Erhan – șeful Executivului (Consiliului General) declara în Sfatul Țării că în Chișinău existau 60.000 de soldați. În realitate, situația era extrem de fluidă, cu trupe și comandanți improvizați, nesupuși nimănui sau supuși unor comandamente străine de Republică. Inițial, Erhan și grupul său (40 de ,,tovarăși,, instruiți la Petrograd, inclusiv Ion Inculeț) au venit la Chișinău ca să ,,aprofundeze revoluția,, nu să facă unirea cu România.
Ulterior, poziția lui și a tovarășilor lui s-a schimbat, de la etapă la etapă, astfel că la 27 martie 1918, în Sfatul Țării a votat PENTRU unire.
Revenind la Congresul ostașilor moldoveni ca să înțelegem fragilitatea organismului de putere din Republică; pentru organizarea lui era nevoie de aprobarea lui Kerenski. Acesta i-a refuzat pe primii emisari (conduși de Scobiola Andrei, despre care aflase că aveau idei separatiste), dar a primit un grup nereprezentativ ai cărui membri doreau și ei un Congres al ostașilor moldoveni, instruindu-l să-i înlăture pe primii. În acest grup erau și Pântea Gherman, Ștefan Holban, Păscăluță și Popa.
După Congres, s-a format un Comitet (autointitulat Central) al ostașilor din Chișinău supus FRONTODEL (dirijat de la Odessa). Acesta s-a pus la dispoziția lui Gherman Pântea, omul rușilor. Liderii acestui Comitet afirmau: ,,…noi nu trebuie să ne gândim la unirea cu România, … trebuie să ne organizăm astfel ca să trăim mai bine decât poporul român,,.
Au lansat și un manifest de propagandă cu o siglă ciudată: două steaguri încrucișate cu inscripțiile România Mare și liberă până la Tisa și, respective, Marea, Libera și Învingătoarea Rusie (rusește).
Printr-un complex de împrejurări, Pântea Gherman (antiunionist, unul dintre adjuncții șefului de Departament) se impune șef peste Departamentul de război de la Chișinău (în locul ministrului care era bolnav) și-l numește comandant al Garnizoanei Chișinău pe soldatul Ilie Cătărău (pe care-l face colonel), un tovarăș al său. Acesta a făcut 2 companii pentru Capitală: una poloneză și una de voluntari evrei (Arnold Loțvin). Sfatul Țării decisese să se constituie regimente (polcuri) moldovenești, care să servească noile autorități, dar acestea se formau destul de greu. Practic, la Chișinău existau două centre de putere.
Încă din decembrie 1917 s-a pus problema să se aducă trupe române pentru a menține ordinea și a stăvili anarhia în Republică: în seara de 14 decembrie 1918, Pelivan (de la Externe) și Vl. Cristi (de la Interne) au plecat la Iași să ceară ajutor (unele forțe antiunioniste din Sfatul Țării ceruseră, deja, ajutor, dar Rumcerod-ului de la Odessa. Ca răspuns, cei de la Odessa au trimis la Chișinău, Frontodel pentru a lua puterea de la autoritățile oficiale). La întoarcerea de la Iași, în gara Socola, cei doi demnitari basarabeni au fost arestați de Frontodel, dar au reușit să scape. Pe 22 decembrie 1917 de la Chișinău s-a cerut scris (inclusiv sub semnătura lui Erhan) autorităților române și aliate de la Iași să se trimită în ajutor un detașament de voluntari ardeleni (care se forma lângă Kiev, din foști prizionieri austro-ungari, români, ardeleni pregătiți să vină la Iași). Aceștia au fost repede anihilați de forțele pro ruse. Peste 4 zile, toți directorii generali au trimis o nouă telegramă la Iași prin care cereau imperativ, ajutor militar format din trupe regulate. Frontodel-ul a aflat despre aceste demersuri secrete, l-a interpelat pe Erhan (care era șeful Executivului), dar acesta a negat implicarea, aruncând vina pe directorii generali, șefi de departamente și chiar a anunțat în ziar că i-a destituit (8 ianuarie 1918).
Mai mult, el și Ion Inculeț (președintele Sfatului Țării), au trimis o telegramă la Înaltul Comandament al Frontului român prin care au protestat, formal, împotriva unei eventuale pătrunderi de trupe românești în Basarabia. Însă, în secret, a plecat la Iași o delegație cu cerere explicit pentru ajutor. Este momentul în care Guvernul român, consultând aliații, a decis să trimită trupe organizate în sprijinul autorităților recunoscute de la Chișinău.
Devenind publică știrea despre trimiterea de trupe românești în Basarabia, Erhan și Inculeț s-au comportat ca și când ar fi puși în fața faptului împlinit și, pentru a salva aparențele, reacționează de formă și dau ordin să se lupte împotriva ,,vrășmașului,,.
Cei doi tocmai primiseră amenințări din cercurile Frontodel că vor fi uciși. Un Tribunal ad-hoc i-a chemat la audieri, însă la apariția colonelului Popa (trecut de partea Sfatului Țării), însoțit de ostași moldoveni din primul polk al Basarabiei (care se constituise între timp), anchetatorii au fugit.
Marele Cartier General Român a ordonat intrarea trupelor române în Basarabia la 7/20 ianuarie 1918. ,,În noaptea de 10/23 ianuarie 1918, Divizia 11 infanterie a trecut Prutul pe la Ungheni, îndreptându-se prin Călărași spre Chișinău-Tighina/Bender. Unele unități s-au deplasat pe jos, altele cu trenul, pornind din gara Socola, lângă Iași. Divizia 1 Cavalerie trecuse Prutul la 8/21 ianuarie 1918, pe la Țuțora, și se îndreptase spre nordul Basarabiei, pe direcția Bălți-Soroca.
Divizia 2 Cavalerie a trecut în Basarabia pe la Leova, în direcția Tighina/Bender. La 11/23 ianuarie 1918, Divizia 13 infanterie avea să traverseze râul mai la sud, spre Cahul, înaintând de-a lungul Dunării/brațul Chilia, ținta fiind Cetatea Albă.
Inițial subordonate direct Marelui Cartier General, aceste divizii aveau să fie la scurtă vreme grupate în Corpul VI Armată. Efectivele lor se ridicau la circa 2/3 din cele standard.
În ciuda amenințărilor, trupele române s-au deplasat spre Chișinău (12 ianuarie 1918); În gara Călărași eșalonul condus de generalul Ernest Broșteanu s-a întâlnit cu două delegații în drumul lor grăbit spre Iași pentru a cere explicații. După discuții cu generalul român, delegațiile au emis un Apel către populația Chișinăului care avea următorul conținut: ,,În dimineaţa zilei de 12 Ianuarie s-a trimis la Iaşi o delegaţie din partea SfatuluiŢării, a comitetului ţărănesc, a comitetului moldovenesc al marinarilor şi soldaţilor moldoveni. Delegaţia a ajuns până la Călăraşi şi a stabilit ce le ce urmează: printre oştirea care înaintează se află părţi române şi ucrainene, atât printer soldaţi, cît şi printre comandanţi. Capii oştilor se află la Străşeni. Oștile sunt numeroase şi bine înzestrate cu artilerie, mitraliere şi aeroplane. Înaintarea oştilor româno-ruse, după spusele comandei, nu are alt ţel decît să apere drumurile de fier, ceea ce este de neapărată nevoie pentru ostile ruse, române şi ucrainene, cestau pe front, de asemenea ele voesc să apere depozitele şi transporturile cu provizii aflătoare în cuprinsul Basarabiei. Românii nu se vor amesteca în treburile lăuntrice ale Basarabiei; pentru aceasta a dat chezăşie Franţa şi ceilalţi aliaţi. Oştile româneşti vor eşi din ţară pe măsură ce vor fi înlocuite cu oşti moldoveneşti. Intrarea oştilor române în Basarabia a fost hotărîtă de comanda rusă, ucraineană şi română, precum şi de întovărăşiţii (adică Aliații din Antantă!) noştri. Svonurile că ei ar fi fost chemaţi de cineva nu sunt adevărate. Stavka (marele cartier) de la Iaşi nu putea să fiinţeze, fără drumul de fier, care de două săptămîni era luat de către bolşevici nelăsînd să treacă spre Iaşi nimic. Aceasta este adevărata pricină a intrării lor. Comanda oştilor, care înaintează, chezuieşte viaţa tuturor locuitorilor, cu condiţia ca să nu fie vre-o faptă duşmănoasă împotriva Românilor. Orice faptă duşmănoasă va fi aspru pedepsită. Comanda roagă poporul să fie liniştit şi să dea ajutorul său pentru îndepărtarea din oraş a tuturor acelora, care hrănesc gîndul de a duce război cu oștile ce înaintează. Prin aceasta oraşul va fi scutit de bombardare. Comanda cere dezarmarea deplină a persoanelor particulare. Orice împuşcătură va fi aspru pedepsită. Treaba despre intrarea oştilor în Chişinău a fost hotărîtă desăvîrşit şi intrarea se va face în cel mai scurt timp. Comandant al oştirilor este generalul Broşteanu. El se va îndrepta spre norodul din Chişinău cu două strigări, care vor fi răspîndite din aeroplane. Oamenii de prin sate, care au fost întrebaţi, au spus că Românii nu fac nici un fel de silnicie şi că plătesc pentru toate produsele ce li se dau.
Delegaţi:
1) Inculeţ, de la SfatulŢării;
2) Budişteanu, de la comitetul ţărănesc;
3) Suruceanu, de la comitetul central;
4) Ciobanu, de la regimental moldovean;
5) Turcuman, de la marinara”
În seara de 12 ianuarie s-au adunat la Chișinău reprezentanții unităților moldovenești constituite sau în curs de constituire, care au apreciat că există un conflict între armata română și bolșevicii ruși și au hotărât să nu se implice.
Ion Inculeț l-a întrebat direct pe comandantul Diviziei a 11 infanterie ce intenții și ce ordin are. Generalul român i-a comunicat, în sinteză, misiunea: să apere și să protejeze depozitele de armament, liniile de comunicație și siguranța populației și i-a făcut precizarea că va nimici orice încercare de ripostă din partea celor care s-ar opune la intrarea în Chișinău.
Atât Inculeț, cât și Erhan (probabil venit între timp), l-au rugat pe general să rămână pe loc 24 de ore (până ziua următoare, la ora 12.00), pentru a informa guvernul și Sfatul Țării.
În realitate, cei doi s-au prezentat la Frontodel și au dat detalii despre forța și determinarea efectivelor românești. Ziua următoare, ei au întârziat cu o oră la întâlnirea cu generalul român, astfel că acesta și-a văzut de misiune, intrând în Chișinău (de unde forțele Rumcerod-ului plecaseră). În context, SfatulȚării l-a înlocuit pe Erhan cu Daniel Ciugureanu.
Cu ocazia asumării deciziei de trimitere a trupelor române în Basarabia, generalul Constantin Prezan, Șeful Marelui Cartier General Român, a emis un manifest către basarabeni, pe 12 ianuarie 1918: ,,Cetățeni ai Republicii Moldovenești! Voi și țara voastră – ca și a noastră – treceți acum prin ceasuri grele, hotărâtoare pentru soarta voastră.(…). În aceste clipe de grea cumpănă și nestatornicie, Sfatul Țării Moldovenești și-a adus aminte de noi și ne-a cerut (…) să trecem Prutul: Ca să aducem rânduială și liniște în satele și târgurile voastre, punând la adăpost viața și avutul întregului popor împotriva răufăcătorilor și Ca să chezășuim transportul celor trebuincioase pentru traiul armatelor rusă și română, care fac paza la hotarele noastre, apărând prin aceasta și hotarele țării voastre. (…). Vă declar sus și tare că oastea română nu dorește altceva decât ca, prin rânduiala și liniștea ce aduce, să vă dea putința să vă statorniciți și să desăvârșiți autonomia și slobozeniile voastre, precum veți hotărî voi singuri. (…). Aveți toată încrederea și primiți pe ostașii aceștia cu dragostea frățească cu care ei vin la voi!
General Prezan, Însărcinat cu Înaltul Comandament al Armatei Române,
Iași, 12 ianuarie 1918”.
Generalul Ernest Broșteanu a emis și el o Proclamație în 19 puncte, distribuită cu aeroplanul la intrarea în Chișinău. Comandantul român a reluat ideile din proclamație în alocuțiunea pe care a susținut-o în Sfatul Țării în ședința din 15 ianuarie 1918:,, „…Ați hotărât să vă creați o republică, dar nu aveți puteri proprii. În fiecare ceas, pe teritoriul republicii, se petrec prădăciuni și omoruri și nu le puteți împiedica. (…). Guvernul român pune la dispoziția D-stră aceste armate, care sunt aicipentru a veni înajutorul D-stră. La crearea republicii este nevoie de forță, care să garanteze viața economică și financiară, pentru formarea tânărului stat; nici un guvern fără forță organizată nu poate realize problemele ce cad asupra lui. Numai forța poate crea viața liniștită în stat. Creați-vă viața D-stră cum credeți și nimeni nu se va amesteca în ea. În organizarea ei, noi nu vă vom împiedica”.
Reacția Puterii bolșevice ruse a fost promtă și extrem de dură și s-a exprimat într-o Hotărâre a Consiliului Comisarilor Poporului din Petrograd transmisă de Radio Petrograd în 13 ianuarie 1918: ,,Considerând că măsura preventivă de arestare pentru scurtă vreme a ministrului plenipotențiar român n-a avut efect și că crimele își urmează cursul lor, Consiliul Comisarilor Poporului dispun: Toate relațiile diplomatice cu România sunt întrerupte, Consulatul Român și în general toți agenții guvernului român sunt trimiși înapoi, pe drumul cel mai scurt dincolo de frontieră. Fondul român de aur care se găsește la Moscova este declarat intangibil pentru oligarhia română. Guvernul Sovietelor își asumă răspunderea de a conserva acest fond și de a-l remite în mâinile poporului român. Scerbacev, răzvrătit contra Revoluției și comandant suprem al Frontului român e declarat dușman al poporului și în afara legii. Palatul Taurida, 13/26 ianuarie 1918”.
Evident, politicienii români erau interesați ca evenimentele în Republica Democratică Moldova să evolueze într-o direcție favorabilă intereselor românești. Intențiile lor nu puteau fi exprimate explicit, dar în Republică curentul unionist devenea majoritar, iar o integrare a Basarabiei în Regat beneficia de un context international favorabil. Liderul liberal I.G. Duca scria, mai târziu: „Ne-am hotărât să trimitem trupele noastre în Basarabia și, înlăturând orice primejdie bolșevică între Prut și Nistru, să permitem celor de la Chișinău să îndeplinească și ultima formalitate: unirea solemnă a Basarabiei dezrobite cu Patria Mamă. Generalul Broșteanu, unul din primii decorați cu «Mihai Viteazul» și care ne era cunoscut ca un om de tact, a fost pus înfruntea trupelor însărcinate să intre în Chișinău”.
Colonel (r) dr. Alexandru OȘCA, purtător de cuvânt al Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”.
[1]Am folosit surse din literatura și presa din Republica Moldova, volumul I din Relațiile româno-sovietice. Documente (coordonator Dumitru Preda), din Cursul meu de Istorie contemporană a României, și din resurse web. – Cea mai documentată lucrare pe subiect: Ștefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu și Documente cu privire la mișcarea națională din Basarabia în anii 1917-1918, Cartea românească, 1929. Vezi și În vâltoarea Revoluției rusești. Însemnări din Basarabia anului 1917. Însemnări zilnice ale unui ardelean, martor ocular – și mai mult decât atât – al revoluției rusești din anii 1917-1918, Editura Fundației Culturale Române, București, 1993.
Explicații:
- RUMCEROD, Comitetul Executiv Central al Sovietelor Frontului Român, Flotei Mării Negre și regiunii Odessa , organ de putere revoluționară care s-a instalat provizoriu în sudul Ucrainei. Și-a asumat competențe asupra teritoriului guberniilor Basarabia, Hersonși Taurida, în contextul războiului civil. A funcționat din mai 1917 pânăînmai 1918.
- Frontodel,era constituit din elementelefugite de pe front, unii dintre ei foşti deţinuţi. Frontondelul împreună cu alte comitete, se considera puterea legitimă în Basarabia ca provincie a Rusiei și reprezentant al guvernului bolşevic rus. El nega orice drept guvernului Sfatului Ţării.
BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”