Acest număr conţine un dosar pe o temă cu adevărat fascinantă: mari familii militare. Este vorba de acele familii care au dat câteva generaţii de ofiţeri, din tată în fiu, şi care explică, în multe privinţe, de unde îşi trăgea armata noastră puterea, onoarea şi spiritul de sacrificiu. O lume aproape uitată, prea puţin cunoscută în societatea românească de astăzi. Din păcate, de familia militară tradiţională, aşa cum a fiinţat ea multă vreme, s-a cam ales praful. A murit şi acel „spirit de castă”, pe care doar familiile medicilor îl mai aveau la intensitatea militarilor. Astăzi, totul pare diluat, decăzut, fals…
Prin grija istoricului Petre OTU, continuă jurnalul inedit al generalului Alexandru SOCEC, iar profesorul de istorie Constantin CERCHEZ ne propune câteva pagini – şi acestea inedite – din amintirile de pe frontul de est ale mamei sale, Ileana CERCHEZ.
Alături de rubricile cunoscute (Punctul de vedere; Eroul din familia mea; Invitatul revistei, Rememorări) se adaugă altele noi: Nobleţea eroilor (cu un portret excepţional al pilotului de vânătoare Tudor GRECEANU, semnat de Monica LOVINESCU) şi Postscriptum (cu însemnarea “Moartea în timp de pace şi în timp de război”).
Lectură plăcută!Romania eroica 1 (62) 2021
Biroul Executiv Central al Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”