2022-04-12-raspuns-ASOCIATIA_CULTUL_EROILOR_REGINA_MARIA-STATUIA_LEU-GENIULUI2_4-14440_1666-2022

 

Adresa DGAPMFP MONUMENT for nr. 529-01.03.2022 Protest Monument Leul

Distrugerea Tablitelor de aur de la Sinaia la

ordinul regelui reptilian Carol I pentru a se ascunde istoria fabuloasa straveche a acestui a poporului geto-dac! Un alt motiv pentru care sa va doriti Monarhie!

Am ajuns la cel mai “controversat” subiect de istorie cu privire la istoria veche si straveche a celor din spatiul Carpato-Danubiano-Ponic unde voi pune in discutie ce s-a intamplat cu adevarat in cazul tablitelor de la Sinaia din anul 1875.

Citez de pe wikipedia.org[1] “controversele”:

“Conform tradiției locale, sau a unor informații care au circulat în zonă la vremea respectivă, Tăblițele de la Sinaia se referă la un număr impresionant de tăblițe de aur inscripționate într-o limbă si o scriere misterioasă, descoperite cu prilejul lucrărilor de captare a pâraielor Sfânta Ana și Peleș, pentru aprovizionarea cu apă a Mânăstirii Sinaia, și de asanare a mlaștinilor din Poiana Văcăria.

Pe lângă plăcile de aur, lucrătorii ar fi descoperit și monede de tip Maia și Sarmis, ambele tezaure considerându-se că ar fi intrat, în mod tacit, în posesia regelui Carol I. Astăzi, Tăblițele de la Sinaia, sau Tezaurul de la Sinaia se referă la un set de tăblițe de plumb neinventariate care se află depozitate în subsolul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan din București, de mai bine de un secol. Tradiția locală explică existența prezentelor plăcuțe de plumb prin ideea conform căreia regele ar fi topit piesele originale, valorificând aurul în vederea finalizării proiectului Peleș, după ce plăcile ar fi fost copiate în plumb.”

În ciuda caracterului “folcloric” al informațiilor, există mulți specialiști, precum doctorul în lingvistică romanică, Aurora Pețan (aceasta le clasifică drept o tradiție orală, destul de serioasă^[2]), care nu au ezitat să le ia în considerare sau care pleacă de la premisa că acestea sunt adevărate. Sursa tradiției pare să fie același inginer silvic Vasile Al. Ionescu. În acest sens, Iordace și Bălaș Moldoveanu afirmă^[4] intr-o notă de subsol a cărții lor:

„În anul 1875, cu ocazia construirii Castelului Peleș, […] s-a descoperit un tezaur de aur, compus din mai multe tablete scrise în relief și alte obiecte de aur. Din ignoranță -tezaurul fiind privit doar ca valoare de aur- a fost cedat de către guvernul procarlist Lascăr Catargi domnitorului Carol I de Hohenzollern. Operația a fost efectuată prin administrația locală și jandarmi, în cea mai mare taină și, astfel, tezaurul cu piese de aur, care ar fi fost impresionante, a dispărut. Posterității au rămas doar copiile efectuate pe metal neprețios de autoritățile locale, la atelierele metalice […], care au constituit nucleul fabricii de cuie, înființată apoi în Sinaia în anul 1892. Facsimilele au rămas în păstrare la Mânăstirea Sfântul Nicolae din Sinaia. Tradiția a fost transmisă de foștii primari ai comunei Sinaia: Gh. Gătej, I. Suvrezeanu, I. Manoilescu, Ghiță Ionescu, I. Stoicescu, Gh. Matheescu, inginerul silvic Vasile Al. Ionescu,[…] domiciliat în Sinaia încă din 1921, și pe care o vizitase încă din 1912. De-a lungul vremii, a făcut numeroase investigații asupra dramei tezaurului și, încercând să studieze și să descifreze scrierile lor, a înmânat unele copii arheologului prof. Niculescu-Plopșor. Din cele șase inscripții, cinci alfabetice, noi vom studia două, de pe tăblițele găsite în 1978 în muzeul Mânăstirii Sinaia de cercetătorul științific M. Dogaru, de la Institutul de Studii Istorice și Social-Politice (ISISP), care ne-au fost puse la dispoziție de N. Copoiu, de la același institut.”

Dintr-un interviu luat de către domnul Manolache doamnei Cornelia Velcescu, filolog și sculptor, care în perioada ’70-’80 a fost implicată în traducerea celor două piese arheologice aflate la Mănăstirea Sinaia, aflăm posibilul număr al tăblițelor, descoperite în context similar și, pentru prima oară, faptul că scrierile erau considerate a fi de orgine geto-dacă:

Se vorbea despre descoperirea, în peștera Sfânta Ana pe vremea regelui Carol I, a 40 de tăblițe de aur de dimensiunea 15/10 cm, dar și mai mari, cu scriere dacă sau getică. Doamna Velcescu își continuă relatarea, prezentând două ipoteze, despre care se discuta în biroul profesorului Ion Popescu-Puțuri (directorul Institutului de Studii Istorice și Social-Politice de pe lângă CC al PCR) și oferindu-și concluzia.

Astfel, se vorbea acolo că din vânzarea aurului acestor tăblițe ar fi obținut Carol I bani pentru terminarea Peleșului. Deși habar nu avea de ceea ce scria pe tăblițe, regele și-ar fi dat totuși seama de valoarea lor pentru studiul istoriei. De aceea, ar fi ordonat să se facă replici în plumb. Din câte înțelesesem eu, dintre acele replici se mai salvaseră doar două bucăți, care se aflau la muzeul Mânăstirii Sinaia.

Iar, într-o altă variantă, se vorbea despre un inginer silvic, Ionescu, om foarte îndrăgostit de comori, de munții Bucegi. El îl condusese pe cunoscutul cercetător peruan Daniel Ruzo, venit în România, la peștera lui Zalmoxis, care avea o intrare secretă, cunoscută doar de câțiva ciobani, dar nedescoperită nici până în prezent. Despre acest inginer se spunea că ar fi descoperit 40 sau 60 de plăcuțe de aur cu scriere getică în peștera Sfânta Ana și că el ar fi fost cel care le-ar fi subtilizat în plumb. Doamna Cornelia Velcescu întreabă retoric:

Cine a făcut copiile? Inginerul Ionescu sau regele Carol I?, conchizând că, logic, răspunsul nu poate fi decât “regele Carol I’”, pentru că inginerul Ionescu nici nu era născut atunci când s-au descoperit plăcile. El a fost, se pare, doar țap ispășitor și subliniând că piesele erau cu siguranță din aur, pentru că strămoșii noștri nu scriau pe lut, ca sumerienii.

Variante ale ipotezei existenței originalelor de aur

Un personaj misterios și controversat, Vitalie Ustroi, originar din Moldova de peste Prut, a lansat ipoteza că plăcile de aur nu ar fi fost descoperite în timpul lucrărilor de pe șantierul Castelului Peleș, ci acestea s-ar fi aflat în posesia Mânăstirii Sinaia care, ca multe alte vechi așezăminte creștine, s-ar fi ridicat pe o capiște (vechi altar al cultului zalmoxian). Astfel, aceste plăci s-ar fi păstrat de-a lungul secolelor în grija inițială a preoților daci, fiind apoi transmise urmașilor lor, preoții creștini. Conform ipotezei lui, fiecare trib getic sau dacic ar fi posedat o arhivă de texte scrise pe plăci de aur sau din alte metale, care se reînnoia periodic. Textele ar fi fost scrise de marele preot, ar fi avut caracter sacru, magic, ar fi fost închinate zeilor și, ca atare, ar fi fost foarte bine păzite.^[5] În ceea ce privește o posibilă locuire dacică în zona Sinaiei, în afară de depozitul de bronzuri datat 1800-1700 î. Hr. și descoperit în urma multiplelor săpături arheologice în zonă (printre care se numără și sondajul efectuat de Tocilescu în 1890^[3]), nu există informații referitoare la epocile ulterioare. Totuși, Aurora Pețan observă că acest lucru nu este în dezacord cu depozitarea pieselor de aur în zona respectivă, ci, din contră, reprezintă un argument serios^[6]:

„Este mult mai logic ca un asemenea tezaur să fi fost ascuns într-o zonă ferită, posibil într-un loc considerat sacru, accesibil preoților sau celor inițiați. Plăcile inscripționate la Sinaia nu constituiau un tezaur obișnuit, ele nu erau valoroase doar prin aurul din care erau confecționate. Valoarea excepțională consta în faptul că ele reprezentau „identitatea” neamului dac. Căderea lor în mâinile dușmanilor și distrugerea lor ar fi echivalat cu anularea întregii istorii consemnate în aceste plăci, cu ștergerea din memorie a acestui neam și a faptelor și tradițiilor sale. De aceea, dacă tezaurele de aur și argint comercial au putut fi ascunse în cele mai diverse locuri -în albii de râuri sau chiar în așezări locuite-, un astfel de tezaur trebuia să fie extrem de bine protejat. Cel mai bun loc l-ar fi reprezentat cu siguranță unu care să nu fi atras prin nimic atenția romanilor și a neamurilor viitoare care ar fi trecut pe acolo, deci o zonă fără locuire și resurse care să stârnească interesul. Sinaia putea fi un astfel de loc.”

Cu privire la construcția Mânăstirii Sinaia, ieromonahul Nectarie Măgureanu notează în monografia sa că „în pustietatea locului trăiau, în liniște, călugării solitari, care înălțau rugi pe acest vârf de munte, ca odinioară preoții strămoșilor noștri daci”. Ieromonahul precizează că „încă din secolul al XV-lea, acești călugări s-au adăpostit în crăpăturile stâncilor și în peșterile acestor munți, mai târziu în bordeie de piatră și în schituri de lemn, pentru ca departe de lume și de zgomotul ei să trăiască în abnegație totală pentru Iisus Hristos.” Astfel, „au fost construite și cele două schituri: schitul Sfânta Ana, la 5 km de mânăstire, și schitul Sfântul Nicolae, la 1 km.” Interesantă este și următoarea mărturisire, cuprinsă în volum:

„Multe din documentele mănăstirii s-au pierdut în timp, ori intenționat au fost distruse. O altă parte din documentele mănăstirii au fost ridicate cu „ordin” de către Eforia Spitalelor Civile, în anul 1887. În 1961, un incendiu a distrus o mare parte din colecția muzeului, astfel încât, la inventarierea arhivei din 1964, au mai fost găsite doar 955 de unităși de păstrare, de la 1387 la 1963, cuprinzând diferite acte, câteva originale și copii în rusă, greacă, germană sau română, cu caractere chirilice, de la anii 1702 până la 1895, alte câteva dosare sau documente de pe la 1862 până la 1963. La 17 aprilie 1975, Arhivele Statului au ridicat 137 de documente dintre cele mai importante existente la acea dată în arhiva mănăstirii.^[7]”

Într-un interviu acordat de către lingvista Aurora Pețan unui ziar publicat în Toronto^[4], aceasta vorbește despre același personaj misterios („al cărui nume nu vi-l pot face cunoscut”) care „spunea că vine cu o delegație din partea Academiei Ruse” și care susținea că astfel de plăci există pe teritoriul Rusiei, că sunt foarte asemănătoare cu cele de la Sinaia, si că, din informațiile pe care le deține, cel puțin 40 de piese din aur ar mai exista în Banca Națională a României. Tot conform informațiilor lui, în România, ar mai exista vreo trei depozite: unul la Mănăstirea Tismana, un altul undeva în Munții Bucegi și unul chiar lângă Sarmizegetusa.

Deocamdată, doar cel de la Sinaia ar fi fost scos la lumină. Tot el susține că au existat la Sinaia 240 de piese și că mai multe copii se află în diferite instituții. Acest număr, lingvista Aurora Pețan îl consideră foarte plauzibil, pentru că știm, tot de la oameni din Sinaia, că unele copii în plumb au ajuns la prof. Nicolăescu Plopșor, altele la Dimitrie Pippidi, iar altele la Institutul de Studii Politice, de pe vremea comuniștilor. Așadar, piesele de aur, fie s-au salvat și au ajuns în Tezaurul de la Moscova, vreo 40 ar exista încă în Banca Națională, fie au fost topite.”

Cercetări. Încercări de descifrare a inscripțiilor

Din păcate, astăzi nu există la nivel oficial nici un program de studiere sau cel puțin de protejare a pieselor care se mai află în depozitul institutului. Plăcile au rămas tot neinventariate, fiind, astfel, susceptibilă chiar și dispariția lor completă. Conform opiniei jurnalistului Dumitru Manolache, „ideea că artefactele de la Sinaia sunt falsuri a înmormântat pentru un secol orice inițiativă de cercetare”, „legenda” aceasta funcționând ca o capcană în care, din nefericire, au căzut generații întregi de istorici, arheologi, lingviști etc. Tot acesta observă că „subiectul a fost ocolit ca un ciumat”, din motivul că, dacă te atingeai de el, riscai descalificarea profesională, oprobriul breslei. Pentru Aurora Pețan „este un mare mister de ce, timp de mai bine de un secol, nimeni nu s-a ocupat de aceste piese”, deși „toată lumea știa de existența lor”, mister pe care aceasta și-l explică doar prin ipoteza conform căreia Grigore Tocilescu, Vasile Pârvan, Radu Vulpe, Alexandru Vulpe „știau că a existat un tezaur din piese de aur care a fost distrus” și că, astfel, „scoaterea la lumină a copiilor ar fi dus la un scandal”.[8]

După decenii de tăcere, plăcile de la Sinaia au revenit în actualitate la începutul acestui mileniu. Istoricul Augustin Deac, cel care, în calitatea sa de cercetător laInstitutul de Studii Istorice și Social-Politice de pe lângă CC al PCR, văzuse, împreună cu profesorul Nicolae Copoiu, o scrisoare în care se vorbea despre plăcuțe și despre inginerul silvic Ionescu,^[16] făcea o comunicare în iunie 2003, sub titlul „Enigma plăcuțelor cu scris dacic de la Sinaia”, la Congresul Internațional de Dacologie, cerând autorităților să se implice în rezolvarea cazului dispariției tezaurului original. Cu același prilej, Deac a prezentat mai multe imagini cu tăblițe, deși la vremea aceea se vorbea doar de cele două piese de la Mânăstirea Sinaia, iar cartea lui Dan Romalo încă nu apăruse. În toamna aceluiași an a apărut cartea inginerului Dan Romalo, „Cronică apocrifă pe plăci de plumb?”, care valorifica, într-un studiu pertinent și inedit, o parte din fotografiile executate de autor după război. Cartea este reeditată în 2005, sub titlul „Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb?”.

Aurora Pețan a început cercetările imediat după apariția primei ediții a cărții lui Romalo. În noiembrie 2003, a prezentat o primă comunicare pe această temă la institutul unde lucra, intitulată “Observații lingvistice asupra „Cronicii apocrife pe plăci de plumb””. Apoi, în iunie 2004, a susținut o conferință la Academia Română, intitulată „O posibilă sursă de cunoaștere a limbii dace”, iar în ianuarie 2005, conferința „Tăblițele de plumb dacice – fals monumental sau izvor istoric ignorat?”, la Seminarul Arheologic Vasile Pârvan al Facultății de Istorie de laUniversitatea București.”

SURSE

1.http://ro.wikipedia.org/wiki/T%C4%83bli%C8%9Bele_de_la_Sinaia

Peștera Coliboaia

“Academicieni” nostri nu vor sa stie, decat numai de picturile din ultra-consacratele pesteri Lascaux (Franta) si Altamira (Spania).

Dar, exista in pestera Coliboaia, picturi cel putin la fel de frumoase precum cele … neaparat occidentale!

Si la fel de vechi, daca nu mai vechi: pentru ca primul european EVER, a fost botezat Ion si a fost gasit in Pestera cu oase de langa Anina.

Si a fost datat de americani, undeva intre 40.000 si 35.000 de ani vechime, stramosul african al tuturor indo-europenilor!

Curvasaria “academica” romaneasca nu cunoaste limite!

Comandor aviator(rtr.) Petre OȚELEA