CEREMONII LA COMPELXUL COMEMORATIV DE LA VALEA COLIBII, MĂLINI, SUCEAVA, 15 august 2024.

Domnul colonel (rtr) Petru GURĂU și doamna Lucreția NECHIFOR au reprezentat Biroul Executiv Central al Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” la ceremoniile publice militare și religioase dedicate omagierii și cinstirii jertfei eroilor de la Valea Colibii, satul Iesle, comuna Mălini, județul Suceava, desfășurat în data de 15 august 2024, în preambulul aniversării a 80 de ani de la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.

Evenimentul a fost organizat de către filiala Suceava a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, sub coordonarea domnului general de brigadă (r) dr. Ion BURLUI, președintele filialei, în cooperare cu Primăria comunei Mălini și cu sprijinul autorităților publice locale.

La ceremonii au participat distinși invitați, reprezentanți ai structurilor asociative din domeniul apărării, Arhiespiscopiei Sucevei și Rădăuților, Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne.

S-au depus coroane de flori, s-au acordat distincții unor personalități și au susținut momente artistice: doamna Doina LAVRIC-PARGHEL, interpretă de muzică tradițională românească, domnul Nicolae MAXIM, flautist, profesor și prieten al asociației noastre, domnul Florin COSTAN, interpret de muzică populară și grupul școlar vocal ”Flori de Mălin”, sub coordonarea doamnei Anca TOPLICEANU și a domnului Neculai ȚIGĂNESCU.

Felicitări, respect și prețuire domnului general de brigadă (r) dr. Ion BURLUI și filialei Suceava a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” pentru eforturile și rezultatele remarcabile în cinstirea și promovarea cultului eroilor.

Felicitări și mulțumiri delegației Biroului Executv Central al Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”.

 Colonel (r) Nicolae IVAN, vicepreședinte.

 BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA

This entry was posted in Evenimente. Bookmark the permalink.

Comments are closed.