Asociația Națională Cultul Eroilor “Regina Maria” își exprimă totala compasiune pentru familia regală, profunda tristețe și mâhnire pentru trecerea din această lume în cea veșnică a celui ce a fost ultimul suveran al României, Majestatea Sa Regele Mihai I .
Prin dispariția sa, se încheie șirul monarhilor care și-au închinat viața poporului român, făcând din România o țară europeană, modernă și imprimându-i direcția de progres și vizibilitatea diplomatică atât de necesare în lumea contemporană.
În aceste momente, cerurile și inimile noastre se deschid, pentru a-l elogia pe cel care a fost un exemplu demn de urmat pentru militarii de toate gradele care au căzut pe câmpurile de luptă pentru vatra străbună. Să ne amintim pururea de Majestatea Sa, să-l cinstim cu o floare, să le povestim copiilor și nepoților noștri despre înalta sa personalitate!
Pentru noi, cei care ne preocupăm de conservarea memoriei și glorificarea eroilor căzuți pentru patrie, într-o organizație cu ramificații în toată țara, a cărei patroană spirituală este Regina Maria, Majestatea Sa Regele Mihai I reprezintă salvatorul României care, prin actul de la 23 august 1944, a ferit Țara de distrugeri greu de imaginat.
Regele Mihai este un reper moral, apărător al valorilor naționale românești, așa cum s-a putut vedea și din ultimul discurs susținut de Majestatea Sa în Parlamentul României, prin care ne-a arătat, cu modestie aristocratică și decență exemplară că țara pe care au apărat-o și clădit-o strămoșii noștri a fost “împrumutată de la nepoții noștri” și suntem datori să le-o înapoiem întreagă.
Noi, cei care ținem permanent aprinsă ideea de Cult al Eroilor, înțelegem măreția acestui mesaj pe care Regele Mihai I îl lasă spiritualității românești și care va dăinui în conștiința românilor și după mutarea sa la Domnul.
Prezentăm coondoleanțe și exprimăm solidaritatea noastră, în această grea încercare, membrilor Casei Regale a României și tuturor celor care l-au iubit pe Majestatea Sa.
Să-l cinstim! Să-l omagiem! Să-l rugăm să vegheze de acolo din împărăția cerurilor, pentru dăinuirea acestei țări și a românității!
Numele și imaginea Majestății Sale Regele Mihai I al României vor rămâne de-a pururi imprimate în cărțile de istorie și în conștiința Neamului nostru!
Dumnezeu să-l ierte!
În numele Biroului Executiv Central,
PREȘEDINTELE A.N.C.E.“REGINA MARIA”
General maior (r)
Prof. univ. dr. Visarion NEAGOE