S-A STINS GENERALUL DE BRIGADĂ (rtr) DAN RADU-ŞERBAN

Generalul Radu-Şerban Dan a plecat dintre noi!

Cu regrete și profundă tristețe, membrii Biroului Executiv Central al Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” anunță trecerea le cele veșnice a generalului de brigadă (rtr)  RADU-ȘERBAN DAN, prim vicepreședintele Asociației, astăzi, 14 august 2023!

Exact la două luni după ce s-a mutat în alt univers, generalul-maior prof. univ. dr. (r) Visarion Neagoe şi-a chemat la sine pe prim-vicepreşedintele său, generalul de brigadă (rtr) Radu-Şerban Dan.

Vor întemeia acolo o nouă organizaţie pentru sufletele eroilor români, ale căror fapte de glorie şi jertfă le-au slujit pe pământ.

Generalul de brigadă Radu-Şerban Dan a venit pe lumea asta într-o primăvară dramatică (7 aprilie 1944), când Bucureştiul ardea şi locuitorii lui mureau în case şi pe străzi sub bombardamentele violente ale americanilor. Pleacă acum, tot în vreme de război, când bombele ruşilor cad peste vechile porturi româneşti de la gurile Dunării, acum ucrainiene. E o simetrie între marile treceri existenţiale şi poate din acest motiv voinţa subconştientă a lui Radu-Şerban i-a dictat să se facă militar. A ajuns rachetist şi a lucrat, până la admiterea la Academia Militară, ca comandant de pluton, în divizioanele de rachete care aveau misiunea să apere Capitala de atacurile aeriene.

A avut o carieră militară într-o evoluţie clasică, fiind încadrat la absolvirea Academiei ca ofiţer de stat major în CAAT, specializându-se pe mobilizare. A început ca ofiţer 2 şi a ieşit la pensie şi în rezervă de pe funcţia de şef Şecţie organizare-mobilizare la Statul Major al Forţelor Aeriene. A obţinut gradul de general de brigadă ca ofiţer în rezervă.

A fost un harnic voluntar în asociaţia rezerviştilor şi apoi în Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, unde a venit odată cu generalul-maior prof. univ. dr. Visarion Neagoe.

Meticulozitatea, corectitudinea şi insistenţele sale privind rezolvarea problemelor au făcut ca organizaţia cultul eroilor să funcţioneze după criterii bine definite, prin statut, prin cutumă, prin hărnicia tuturor voluntarilor din toate filialele din ţară.

Pentru calităţile sale organizatorice a fost recompensat cu Ordinul Meritul Militar, toatel clasele, cu Medalia „Meritul Militar”, toate clasele, cu Emblema de Onoare a Armatei României, a Forţelor Aeriene, precum şi cu Emblema de Onoare a AsociaţieiNaţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” şi a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere.

Stingerea lui din viaţă după greaua suferinţă din ultimul an este o durere grea pentru familia sa şi o pierdere mare pentru Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”.

Dumnezeu să-l ierte şi să aibă în paza sa sufletul său şi pe ale tuturor celor care au slujit cultul eroilor şi nu mai sunt printre noi!

General de brigadă (rtr) Grigore BUCIU, 

Vicepreședinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”

Va rămâne veşnic în memoria noastră!

Sincere condoleanțe familiei! 

Dumnezeu să va odihnească în pace domnule general!

BIROUL EXECUTIV CENTRAL AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE CULTUL EROILOR ”REGINA MARIA”

This entry was posted in Evenimente. Bookmark the permalink.

Comments are closed.