Reuniuni, dezbateri, simpozioane la Cercul Militar, întâlniri cu oficialități administrative, cu colegi de la filiale din tara, au marcat evenimentele toamnei epopeice a anului 1944, înscrise în calendarul 2019 al Asociației noastre cu cifra aniversară 75, șapte decenii și jumătate de la eliberarea plaiurilor mureșene, a Târgu- Mureșului, și ulterior a întregului Ardealului de Nord, la 25 octombrie, data marcata drept Ziua Armatei, ziua în care ostașii au readus în granițele sale Ardealul de Nord.
Mulțumind organizatorilor și partenerilor, mass-mediei mureșene pentru mediatizare, amintim mai jos aniversarea de suflet a Asociației Cultul Eroilor din istoria recentă.
Sâmbătă, 12 octombrie, filiala Mureș Cultul Eroilor, al cărui președinte este col (r) Ioan Cocean, și-a comemorat patronul spiritual, generalul de divizie Ștefan Gușă, alături de familia îndoliată, pe plaiurile natale buzoiene.
25 de ani au trecut de la regretata dispariție a înaltului ofițer care, în tragicele evenimente decembriste ale anului 1989, a pus capăt panicii mulțimii revoluționare, amintindu- i că Instituția Armată apără, mai presus de toate, populația civila. „Armata e cu noi” rămân cuvintele istorice care au pus capăt revoltei, la Timișoara, și care s- au făcut auzite în întreaga țară.
S- a stins din viață cu dorința ca țara sa să își găsească steaua norocoasă, țara care, în 1989, avusese o stea norocoasă, șeful de Stat Major gl Ștefan Gușă trecând peste orice opreliști pentru a se afla printre demonstranți, după tristul deces al ministrului Apărării.
La comemorare s- au aflat însăși președintele Asociației ei Veteranilor și Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere Mureș, gl mr (r) Gheorghe Popa, membrii celor doua asociații ducând pioase gânduri familiei și prinosul de recunoștință creștinească și prietenească celui care, in cariera sa militară, a fost comandantul Brigăzii 6 Tancuri Târgu- Mureș.
Actiunile istorice și culturale ale Filialei continuă, prin donații de cărți oferite elevilor de către editurile Albina și Ardealul și inființări de Cercuri Cultul Eroilor destinate elevilor. În data de 21 octombrie urmează deplasarea la Moisei, pentru a marca anii scurși de la targicele evenimente, in timpul retragerii armatei horthyste.
Filiala Mures a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”
Biroul Executiv Central al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”